CSAT a decis să predea Comisiei de anchetă toate documentele privind arhiva SIPA

CSAT a decis să predea Comisiei de anchetă toate documentele privind arhiva SIPA
Publicat: 20/03/2018, 16:28
Actualizat: 23/01/2019, 07:57

„Un alt punct pe ordinea de zi a ședinței CSAT l-a reprezentat solicitarea Președintelui Comisiei parlamentare de anchetă a Camerei Deputaților și Senatului de a se clarifica aspecte care țin de desființarea Direcției Generale de Protecție și Anticorupție (DGPA). Membrii Consiliului au decis să pună la dispoziția Comisiei toate documentele și înscrisurile aflate în arhiva CSAT în legătură cu această instituție”, se arată în comunicatul de presă transmis de Administrația Prezidențială.

În rândul obiectivelor Comisiei SIPA se numără: „stabilirea rolului activ al ministerului de resort la adoptarea HG 127/2006 precum și ce acte au fost întocmite în intervalul celor 3 luni, prevăzut de HG 127/2006, de ce nu s-au finalizat procedurile de desființare prevăzute în art. 3 și 4 și de ce nu s-a emis o nouă Hotărâre pentru prelungirea termenului”, identificarea și audierea persoanelor care au avut acces în arhivă fără respectarea condițiilor legale (…), precum și la solicitarea cui au accesat arhiva, verificarea autenticității informațiilor cuprinse în raportul 096/17-04.2008 și împrejurările în care s-a dispus la data de 18 august 2016 sporirea gradului de secretizare.

Un alt obiectiv asumat de comisie este identificarea persoanelor care în luna ianuarie 2005 au sustras din arhiva SIPA registrul de intrări-ieșiri, documente secrete și strict secrete, care înseamnă nume de persoane semnalate, conținutul foarte succint, de unde proveneau și beneficiarii informațiilor.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa a ajuns în România. Ploi și vijelii în...
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui...
Reacția virală a unei turiste din Marea Britanie când a văzut cât costă o cafea...
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
Vremea 21 mai - 17 iunie 2024. Urmează temperaturi de 30 de grade Celsius, dar şi...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cum îți dai seama că mașina ta este urmărită prin GPS?
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Ungurii ne dau clasă. Succes imens chiar în inima României. Ce au făcut în Transilvania
Vijelii și grindină. Totul se schimbă în câteva ore
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Care a fost, de fapt, cauza infecției la genunchi a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
Test de cultură generală. De ce erau canarii folosiți în minele de cărbune?
×